Devenirea. De la 28 la 38

Cu bucurie împărtășesc aceste gânduri scrise dintr-o respirație în dimineața acestei zile de Paște. Este pentru mine un act de acceptare a ceea ce a fost și o nevoie de a împărtăși asta cu cei care poate au trăiri și experiențe similare. Lectură plăcuta. Îți mulțumesc.

S-a potrivit această împlinire de 28 cu anul 2012, și cu, pot spune acum, aruncarea în aer a vieții mele de până atunci. Mi-am dat demisia dintr-un job stabil dar în care nu mă mai simțeam bine, primul și singurul de până atunci, am plecat din apartamentul meu pentru a mă muta cu partenerul de atunci și, tot ceea ce știusem până atunci despre mine se năruia.

Îmi amintesc perfect senzația de fântâna arteziană pe care o simțeam în cap încă de la trezire. Plângeam mult și mă simțeam un om pierdut.

Lucram la un proiect personal de dinainte să-mi dau demisia și anume o platforma cu informatii pentru cei care-și caută ceva relaxant de făcut. Paradoxal, relaxarea era ceva foarte puțin cunoscut pentru mine atunci. Era ceva către care ceva din mine tindea să meargă. Eu eram cea care avea cea mai mare nevoie de ceea ce scriam acolo.

În toate domeniile acțiunile mele se gâtuiau. Proiectul dedicat hobby-urilor se bloca, în relația de cuplu era din ce în ce mai multă tensiune, cu părinții (no comment)…. Îmi amintesc clar de mine plimbându-mă prin parc pierdută, cu încredere sub nivelul marii. Era totuși ceva acolo, o dorinta de a merge înainte, de a reuși să depășească acele momente și o deschidere către a încerca câte ceva ce ar putea să ajute. Ieșeam să mă plimb, mai mergeam să mă intalnesc cu diferiți oameni pentru colaborari, am făcut chiar niște ședințe de coaching din acela pe obiective, care era, așa cum privesc acum, ca și datul cu deodorant fără să fi făcut duș.

Ce îmi mai amintesc, tot de prin 2012, a fost ca la un moment dat o persoana cu care m-am întâlnit la un ceai mi-a spus ca parcă nu sunt pe acolo (paream și mă simțeam ca de pe alta planetă).

Rulam o frica surdă care se răspândea peste tot. Mi-era frică și de umbra mea, cum se spune. Îmi era foarte frica de oameni, mă simțeam foarte mică în raport cu ei și aș fi făcut orice ca să demonstrez ca nu este așa. Îmi amintesc că la un moment dat se punea problema să ieșim împreună cu prieteni / colegi al partenerului meu de atunci și mi-era foarte rușine. Da, rușinea a fost unul dintre nivelurile pe care a fost nevoie sa il lucrez si sa il integrez. Rușine, multă rușine a fost în câmpul meu.

Paranteză: Ca și copil am fost o fire foarte vesela, sociabila, curajoasa si aceste atribuie s-au reintors acum la mine, sub o alta forma, au trecut prin rebranding :)

Când mi-am dat seama că nu o să reușesc să mă susțin și pe mine și un credit ipotecar mare am încercat să mă reangajez. Zero succes la angajare permanentă, am avut câteva joburi de consultanta punctuale, cât să simt din când în când ca nu sunt pierdută de tot.

Tot paranteza: astăzi mi-e foarte clar că drumul meu este unul antreprenorial, ca am nevoie sa creez continuu, sa am aceasta disponibilitate de a alege și de a mă simți liber să-mi organizez activitatea așa cum sunt, fără limitări, condiționări. Și ca mesajul era că angajarea nu mi se mai potrivește. Chemare spunea: Trezirea! Ori a fost nevoie de spațiu pentru că această trezire să se întâmple.

Mă descurcam cum puteam. Aproape orice făceam la momentul acela îmi părea Himalaya pentru începători.

A fost ceva ce a venit către mine în vara acelui an 2012. Invitația de a participa la o tabără al cărui nume/mesaj era clar “Chemare la Trezirea Spirituala”. Și acesta, spuns acum, a fost laitmotivul a tot ceea ce a început de atunci și continuă și astăzi. Aici am primit 2 mesaje cheie: “Pășește cu Iubire și Curaj” și “Oh, Omule, Cunoaște-te, Cunoaște-ți nemarginirea.”

A urmat capitolul “Furcile Caudine” sau “Fricile Caudine” în care, scumpă de mine a rezistat cum a putut, cum a știut.

Ceva-ceva pricepeam eu de vreme ce un an mai târziu am ieșit din relație dându-mi seama ca regaseam chestii de pe la părinți, bunici în modul în care începusem sa ne comportam în relație. Atunci nu avem noțiuni de transgenerational sau altceva.

Am realizat ca nu mai suntem bine împreună, că ceea ce încercam să aplic din ceea ce aflăm era cu failed, ba mai rău parcă era. Începusem deja să citesc cărți de “dezvoltare personală” (Eckhart Tolle, Robin Sharma, Daniel Goleman, etc), să particip la cursuri, am avut dorința de învățare dintotdeauna.

Am ieșit, m-am mutat pentru scurt timp într-o garsonieră după care am revenit în apartamentul din care plecasem, apartament din care se mutasera și cei cărora le inchiriem. și care au lăsat în urma un mare JEG. Un an nu am trecut pe la apartament și nu mai stiam ce se intampla. Pierdusem multe din vedere. Facem terapie îmi amintesc, era deja martie 2014, și, la una dintre ședințe am primit întrebarea: Pe cine ai lăsat sa facă mizerie în viața ta? (dacă ar fi sa privești dincolo de aceasta murdărie fizica și să te gandesti, pe cine ai lăsat în viața ta să-ți facă mizerie. bing:)).

Și de acolo a început curățenia.

Am acționat în ordinea în care m-am priceput. Am aplicat procesul golirii în plan fizic - mi-am dat 80% dintre haine, lucruri fizice pe care le asociem cu diferite evenimente sau persoane, am început să scriu, să plâng, să mă spovedesc în fața preotului și apoi în fața mea. Journaling. Terapie prin scris. Foarte bună. O recomand.

Am scris scrisori, am vorbit cu oamenii care simțeam că au contribuit la mizeria din “casă” într-un fel sau altul. Și iar am plâns mult, foarte mult. Mă simțeam singură, ca o naufragiată.

Am fost trasă în fel de fel de situații, îmi dau seama acum, tocmai ca să mă ajute să curăț, căci asta îmi pusesem ca intenție. Cineva m-am întrebat la un moment dat ce fac și i-am spus ca am firma de curatenia. Fizic facem curățenie pe oriunde ajungeam. Inclusiv la blocul în care revenisem m-am apucat sa fac curat în grădinile blocului, am inițiat zugravirea în scara blocului, m-am implicat în administrație ca și vice-presedinte și apoi președinte, curățenie peste tot, în acte, în bloc, pe lângă bloc. Mi-am luat porția de curatare pentru viața asta, să mai facă și alții :)

În 2015 pleca tatăl meu, chiar de ziua mea. L-am lăsat să plece, lucrasem la asta, ma pregatisem de cand a avut accidentul, am simțit pe viu moartea din planul acesta și nunta în planul cosmic. O parte din mizerie murea o data cu el, mai târziu am înțeles.

Ce înțeleg acum și nu am înțeles atunci, este că pentru că acest proces de curățenie sa fie fără drept de apel e nevoie să se acționeze la nivelurile cele mai profunde, la nivel de ADN, la nivel transgenerational, la nivel de corpuri, la nivel de conștiință colectivă și individuală.

N-am înțeles nici la 33 când am mai primit un alt semnal într-o seara de august în care urechea mea dreaptă s-a infundat și nu a mai vrut să audă. Era furtună încă și nu m-a putut opri să fac loc mesajelor să glasuiasca. Am pornit terapie după terapie, ca-ntr-o goana nebuna de a-mi recapata auzul sau și mai, de a-mi pastra auzul (sămanța de teamă de a-mi pierde auzul de tot fusese activată de către un distins domn doctor orl-ist).

M-am tot simțit ca un soricel pe rotiță până la un moment dat cand am primit mesajul că una dintre treburile mele este să-mi iau puterea înapoi.

Făcând liniște treptat, am început să mă aud, să-mi aud glasul care era timid la început și a a crescut tot treptat ascultându-l, urmându-l.

Multe au fost momentele de întuneric, mult din ceea ce era în mine a fost nevoie să las să moară. Și de fiecare dată, fără excepție, ceva mai bun, mai sănatos, mai trainic a răsărit.

A fost nevoie să plec din locuri în care nu mă mai potriveam, am fost scoasă pur și simplu și pusă pe pauza căci nu vedeam drumul care se deschidea.

Astăzi este ziua de 24 Aprilie 2022, zi în care sărbătorim Învierea lui Iisus Hristos. Și 10 ani de atunci, de la Chemarea la Trezirea Spirituală.

Mă iert pentru toate chemările pe care nu le-am urmat și sunt recunoscatoare pentru că această călătorie m-a conectat cu ceea ce este viu în mine, m-a intregit și m-a facut sa mă simt acasă peste tot.

Mulțumesc cu recunoștință tuturor celor care mi-au pus lumina pe cale si-i simt, îi recunosc au fost mulți și sunt în continuare.

Ușor n-a fost, dar este mult mai frumos acum. Privind cu o brumă de blândețe și bunătate fiecare experiența prin care trecem, tot mai vii și mai ușori ne simțim.

Realizez acum că la fiecare pas am avut bună însoțire și resursele de care am avut nevoie chiar dacă am tot fost testată și au ajuns la mine așa, la muchie. Consider ca este foarte important sa ceri sa fii ghidat și să fii atent la răspunsurile pe care le primești.

Te îmbrățisez cu multă blândețe, îți mulțumesc că ai citit aceste rânduri-gânduri și, ai încredere, suntem din ce în ce mai uniți.

Pe curând :)

Georgiana-Mihaela